Copyright ©2009 sfantulnectarie.ro
|
“ Aliluia ,Binecuvântat Esti ,Dumnezeul Parinţilor Noştri ! "
Mormantul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe - Lodd
Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Lodd, Lida
Biserica Sfantul Gheorghe este o biserica ortodoxa din localitatea Lodd (Lod, Lida, Lydda), unul dintre marile orase din Israel. Dupa cum stim, la inceput bisericile se zideau pe mormintele martirilor; urmand aceasta randuiala, aceasta biserica a fost ridicata pe locul in care a fost inmormantat Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta.
Despre aceasta localitate citim in Sfanta Scriptura astfel: "Si trecand Petru pe la toti, a coborat si la sfintii care locuiau in Lida. Si acolo a gasit pe un om, anume Enea, care de opt ani zacea in pat, fiindca era paralitic. Si Petru i-a zis: Enea, te vindeca Iisus Hristos. Ridica-te si strange-ti patul. Si indata s-a ridicat. Si l-au vazut toti cei ce locuiau in Lida si in Saron, care s-au si intors la Domnul." (Fapte 9, 32-35)
Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe - localitatea Lida - Lodd
Localitatea Lod sau Lido este o localitate cu populatie mixta, de arabi si evrei, aflata la o distanta de aproximativ 15 kilometri sud-est de Tel Aviv, in Districtul Central al Israelului. La sfarsitul anului 2007, localitatea Lod avea o populatie de 67.000 de persoane. Localitatea Lod gazduieste si Aeroportul International Ben Gurion, cunoscut initial chiar sub denumirea de Aeroportul Lod. Aeroportul si tot ceea ce tine de acesta constituie una dintre cele mai mari piete de angajari pentru locuitorii din Lod.
Lod este un oras antic, el datand inca din perioada greco-romana. Orasul Lida, denumirea antica a locului, apare mentionat intr-o lista de orase canaanite a lui Thutmose al III-lea din Karnak, aceasta datand din mileniul II inainte de Hristos. Orasul Lida a fost construit pe ruinele anticului oras Lida. Lida este un oras mentionat si in Sfanta Scriptura, atat in Vechiul Testament, in I Cronici 8, 12, cat si in cel Nou, la Fapte 9, 32-38. Potrivit Bibliei, Lod sau Lida a fost construit de catre Shemed, un membru din tribul lui Veniamin. Acest loc a fost parasit odata cu captivitatea babilonica, fiind reinfiintat insa imediat dupa intoarcerea evreilor din exil.
In perioada elenista, acest loc se afla in afara granitelor Iudeii, insa in perioada Macabeilor, acesta va redeveni oras israelian. In anul 43 i.Hr, guvernatorul sirian Cassius i-a vandut pe locuitorii orasului drept sclavi. Proconsului roman al Siriei, Cestius Gallus, a devastat orasul, in drumul sau spre Ierusalim, iar in anul 68 i.Hr, acesta va fi din nou cucerit, de asta data de catre Vespasian.
Pana in epoca bizantina, orasul Lod era deja in mare parte increstinat. Acesta este unul dintre locurile legendare in care s-ar fi nascut Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Angliei, motiv pentru care, intr-o vreme, s-a si numit Georgiopolis. Mormantul sfantului martir va fi construit chiar in acest loc, unde se afla si astazi. In Noul Testament, Lida este locul in care Sfantul Apostol Petru vindeca un paralitic (Faptele Apostolilor 9, 32-38). Cucerit de catre musulmani in anul 636, orasul Lod va fi folosit pe post de resedinta a regiunii filistene. Putin mai tarziu, capitala se va muta la Ramla. Cruciatii vor ocupa orasul Lod in anul 1099. Sultanul Saladin il va recupera, insa in scurt timp, cruciatii il vor cuceri din nou - 1191.
Pentru cruciatii englezi, cum ar fi regele Richard Inima de Leu, orasul Lod avea o valoare nespusa, tinand cont ca acesta era considerat a fi locul de nastere al sfantului ocrotitor al Angliei - Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Cruciatii vor face din acest oras scaun al ritului latin din zona. Potrivit pelerinului iudeu Veniamin de Tudela, in anul 1170, in Lod nu mai locuia decat un boiangiu iudeu.
De-a lungul perioadei otomane, in localitatea Lod nu mai vietuia nici un evreu, insa incepand cu secolul al XIX-lea, aici va lua nastere o micuta comunitate. Locuitorii evrei au fost exilati de catre arabi in anul 1921. In anul 1944, Lida avea o populatie de 17.000 de oameni, dintre acestia o cincime fiind crestini arabi. In razboiul israeliteano-arab din anul 1948, in luna iulie, Haganah si Iegun au capturat Lida. Locuitorii arabi au fost exilati, dimpreuna cu cei ce locuiau in orasul apropiat Ramla, in total de aproximativ 50.000. Aceasta hotarare a fost luata pentru a asigura protectia drumului ce leaga orasele Tel Aviv si Ierusalim.
Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Lida, Lodd - scurt istoric
Sfantul Gheorghe este renumit in toata lumea crestina, ca unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti, si cu atat mai mult in Lodd, orasul sau natal. Dupa martiriul sfantului, crestinii i-au luat sfantul trup si i l-au adus in Tara Sfanta, in satul sau natal. Biserica Sfantul Gheorghe (el-Khader) din Lodd (Lida). este unul dintre cele mai mari sfinte locasuri inchinate martirului din secolul al IV-lea. Manastirea greco-ortodoxa are doua hramuri: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.
 
Actuala biserica din Lodd a fost ridicata in anul 1870, avandu-si zidurile lipite de Moscheea El-Chodr. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Patriarhatul greco-ortodox de Ierusalim a primit aprobarea, de la autoritatile otomane, spre a reconstrui o biserica pe locul unei foste basilici crestine. Ultimele ruine din acest loc, peste care s-au asezat cele noi, aprtineau unei structuri crestine din secolul al XV-lea; noua cladire a bisericii ocupa fosta noava si absida stanga a vechii biserici, cu toate ca ruinele cele vechi se intindeau pe mai mult de atat.
Pentru a aproba zidirea noii biserici, autoritatile otomane au cerut ca restul spatiului sa fie daruit spre a se ridica si o moschee. De aceea, actuala Biserica a Sfantului Gheorghe se ridica doar in coltul nord-estic al vechii basilici crestine. Hala centrala a moscheii pastreaza, chiar in centrul ei, o coloana veche ce se afla in naosul basilicii crestine.
Deasupra usii de intrare in biserica se afla un frumos basorelief infatisandu-l pe Sfantul Gheorghe omorand balaurul. Intr-o capela subterana, actuala biserica ortodoxa pastreaza mormantul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si o parte din moastele sale. In partea dreapta a altarului, in dreptul scarilor ce coboara in capela subterana, se afla "lanturile" cu care a fost legat Sfantul Gheorghe, inainte de a fi omorat. Sarcofagul de piatra din capela a fost restaurat in anul 1871, in vremea Patriarhului Chiril.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Sfantul Mare Mucenic Mina – Facatorul de Minuni
Motto :
"Pe mucenicul Mina nu-l cunoaste nimeni,
dar l-am vazut toti, caci ni s-a aratat, in vis sau aievea,
pe pamant, in aer si pe apa, noaptea sau ziua,
tuturor celor care l-am chemat in ajutor“ – avva Dorotei.
Astfel reliefa, cu aproape un veac in urma, cuviosul Dorotei, staret al schitului atonit Prodromu, minunata personalitate si tulburatoarea omniprezenta a mucenicului Minaintre crestinii de ieri si de azi ….
De la inceputul drumului nostru pe urmele acestui soare al Bisericii, se cuvine sa observam – ca si o incununare a cuvantului avvei Dorotei - supranumele cu care a fost elogiat, cinstit de catre crestini: Facatorul de minuni.
Multitudinea situatiilor in care Sfantul Mina a intervenit - lamuririle minunate, vietile salvate, bolile tamaduite, pagubele recuperate, procesele castigate, familiile intemeiate, s.a. - nu poate fi amintita decat cu o fireasca discretie …. poate chiar cu sfiala … potrivita noua, celor care indraznim sa pasim pe drumul acesta atat de delicat si tainic, al unei raze din Soare, al unei faclii ceresti, trimise sa lumineze si sa inmiresmeze sufletele si vietile noastre.
Totusi, spre lauda Celui care straluceste in sfintii Sai, o sa incercam sa parcurgem drumul vietii sale, de la nasterea binecuvantata pana in ziua de azi, ramanand, ca o datorie de suflet, celor care vor trai peste veacuri, dupa noi, sa descopere in continuare, minunata lucrare a mucenicului pururea Facator de Minuni.
Viata si martiriul
Despre viata Sfantului Mina, principalele date ne sunt oferite de sinaxarul egiptean. Mama sa, Euphemia nu avea nici un copil. Intr-o zi s-a dus la biserica din Attrib, cu ocazia unei sarbatori inchinate Maicii Domnului. Acolo, vazand parintii cu copiii langa ei, frumos imbracati, de sarbatoare, ea s-a intristat, a suspinat si a lacrimat ingenunchind in fata icoanei Sfintei Fecioare Maria. S-a rugat fierbinte sa mijloceasca in fata iubitului ei Fiu ca sa-i daruiasca si ei un copilas. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoana, spunand “Amen”. S-a bucurat nespus, intelegand ca Domnul si Maica Sa ii auzisera rugaciunile. Intorcandu-se acasa, i-a povestit sotului ei (Eudoxius) cele intamplate iar el a zis: “Fie voia Domnului”.
Domnul, Iubitorul de oameni, le-a daruit un copilas, un baietel pe care l-au numit Mena (Mina), dupa cuvantul “Amen” pe care il auzise mama in fata icoanei. Mai tarziu, fericitii parinti au mai avut un fiu si o fiica.
Sfantul Mina a crescut intr-o atmosfera crestina, beneficiind de o educatie aleasa – parintii sai erau instariti, tatal fiind guvernator militar. Cand Mina avea 11 ani, tatal sau, fiind deja la o frumoasa varsta, s-a mutat la cele vesnice iar mama sa i-a urmat trei ani mai tarziu. Ramanand fara parinti, Sfantul Mina si-a inchinat viata rugaciunii, postului, alergand cu buna nadejde catre Parintele Ceresc, Ocrotitorul orfanilor si Proniatorul celor ce-L iubesc.
Cu timpul, datorita pretuirii pe care toti o aveau fata de el, Sfantul Mina a fost numit in inaltul post pe care-l ocupase tatal sau, conducand cu dreptate si iubire de semeni, fiind pretuit si cinstit de catre toti cei care il cunosteau.
Cand imparatul Diocletian a renuntat la crestinism si a ordonat adorarea idolilor, multi crestini au preferat sa primeasca martiriul in numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfantul si-a parasit pozitia si s-a retras in desert unde a ramas pentru o perioada de cinci ani, cinstindu-L si iubindu-L pe Dumnezeu din toata inima sa.
Intr-una din zile, a vazut cerurile deschizandu-se si mucenicii purtand cununi minunate. A auzit o voce zicand: “Tot cel ce se osteneste pentru numele Domnului Iisus va primi astfel de cununi”.
Atunci, Sfantul s-a intors in orasul pe care il guvernase, marturisind numele Domnului Iisus Hristos. Stiind ca apartine unei familii nobile, concetatenii sai l-au sfatuit sa se indeparteze de credinta lui, promitandu-i daruri si mariri. Sfantul Mina nu s-a razgandit iar guvernatorul orasului a hotarat sa fie torturat, insa Sfantul a rezistat vitejeste torturilor. Atunci guvernatorul a ordonat sa-i fie taiat capul, sa i se arunce trupul in flacari, iar cenusa sa fie imprastiata in vant. Trupul i-a ramas in foc timp de trei zile si trei nopti, dar nu a suferit stricaciuni.
Dupa trei zile, sora Sfantului a reusit sa-i ia trupul de acolo, dand soldatilor o multime de bani. L-a infasurat intr-un vesmant si intentiona sa il duca in Alexandria, dupa cum o sfatuise inainte chiar fratele ei; avand trupul mucenicesc cu ea, s-a imbarcat pe una dintre corabiile ce mergeau spre Alexandria.
In timpul calatoriei, niste salbaticiuni ale marii au aparut din adancuri si au atacat calatorii de pe vas; acestia erau ingroziti si strigau cu frica mare. Sora Sfantului s-a rugat Domnului si a cerut mijlocirea, ajutorul fratelui ei – ca urmare, din trupul Sfantului au iesit flacari care au ars fetele salbaticiunilor. Acestea s-au scufundat cu repeziciune, iar cand au reaparut, flacarile le-au ars inca o data; dupa aceasta s-au scufundat definitiv.
Cand corabia a intrat in port, locuitorii din Alexandria, in frunte cu Patriarhul Atanasie cel Mare, i-au iesit in intampinare: au purtat trupul sfant cu infiorare, l-au imbracat in vesminte scumpe si l-au asezat in biserica, spre cinstire si inchinare. Dupa ce perioada persecutiilor s-a incheiat, ingerul Domnului i-a aparut patriarhului si i-a spus ca voia Domnului era sa aseze trupul Sfantului Mina pe o camila si sa il scoata afara din oras fara ca cineva sa il calauzeasca; trebuia doar sa urmareasca de la distanta camila pana cand aceasta se va opri in locul hotarat de Domnul. Au mers asa cu totii pana cand au ajuns intr-un loc numit Lacul Bayad din regiunea Marriot. Acolo, ei au auzit o voce zicand: “Acesta este locul unde Domnul doreste sa se odihneasca trupul iubitului sau Mina”. Astfel, au coborat corpul si l-au pus intr-un sicriu pe care l-au asezat intr-o gradina frumoasa iar apoi multe minuni s-au intamplat cu mijlocirea mucenicului.
Dupa o vreme, locuitorii din Pentapolis s-au ridicat impotriva oraselor din jurul Alexandriei. Oamenii se pregateau sa ii infrunte pe barbari si guvernatorul a hotarat sa ia trupul Sfantului cu ei, ca un puternic ocrotitor. A luat trupul in ascuns si cu binecuvantarile Sfantului, i-a biruit pe barbari si s-a reintors victorios.
Guvernatorul, bucuros si recunoscator, s-a gandit sa nu inapoieze trupul Sfantului la locul de unde il luase, vroind sa il duca in Alexandria si sa il puna intr-un loc de cinstire si inchinare. Pe drumul de intoarcere a trecut prin zona Lacului Bayad, locul de unde luase trupul Sfantului Mina. Acolo, camila care purta sfantul trup a ingenunchiat si nu a mai vrut sa se miste, chiar in pofida catorva lovituri primite. Atunci, au mutat trupul pe o alta camila, dar nici aceasta nu a vrut sa plece din loc. In cele din urma, guvernatorul si cei care il insoteau au inteles ca aceasta este vointa Domnului si au facut un sicriu din lemn de esenta tare, in care au pus sicriul de argint.
Apoi, au asezat sicriul la locul sau si cerand binecuvantarea Sfantului Mina s-au reintors in Alexandria.
Descoperirea minunata a sfintelor moaste
Atunci cand Domnul a dorit sa dezvaluie locul unde era trupul Sfantului Mina, a facut-o dupa cum urmeaza: In acele locuri, se afla un pastor care avea un miel bolnav de raie; intr-una din zile, acest miel a alunecat intr-o fantana, un put aflat langa locul unde era ingropat trupul Sfantului Mina. Iesind din apa, mielul s-a rostogolit prin nisipul din acel loc si s-a vindecat pe loc. Pastorul, uimit, a inceput sa ia din nisip, sa il amestece cu apa si sa unga cu el orice miel bolnav si acesta se vindeca imediat.
Vestea miracolelor s-a raspandit cu repeziciune in Imperiul Bizantin, pana cand a auzit si imparatul Constantinopolului (se pare ca este vorba de insusi Sfantul Constantin). Acesta, avea o singura fata care era bolnava de lepra. Imparatul a trimis-o la locul unde era trupul Sfantului Mina ca sa afle de la acel pastor cum se petreceau minunile. Discutand cu acesta, fata a luat nisip, l-a umezit cu apa si s-a frecat pe trup, dormind peste noapte in acel loc. In timpul somnului ea l-a vazut pe Sfantul Mina care i-a zis: “Trezeste-te devreme si sapa in acest loc si vei gasi trupul meu”.
Cand s-a trezit, fata era vindecata si incepand sa sape, a gasit trupul Sfantului. Degraba, a trimis vorba tatalui ei despre cele intamplate. Acesta s-a bucurat nespus, multumind si aducandu-I laude lui Dumnezeu. In semn de recunostinta si nu numai, imparatul a dat bani si a trimis oameni, care au construit o biserica in acel loc, in cinstea slavitului mucenic Mina.
Mai tarziu, in timpul domniei imparatilor romani Arcadius si Honorius, acestia au hotarat construirea unui oras impresionant exact in acel loc, oras care s-a numit Abu Mena (abu – parinte, sfant).
Abu Mena – orasul Sfantului
Acest oras, avea sa devina vestit in intreaga lume crestina, ca un loc de mangaiere, izbavire, tamaduire, ocrotire, salvare. Va fi unul dintre cele mai cautate locuri ale crestinatatii in perioada secolelor V-VII (d. Hr.).
Multimi de oameni bolnavi veneau aici, din cele patru zari ale pamantului, rugandu-l pe marele mucenic sa mijloceasca pentru ei, pentru familiile lor si pentru prieteni – si multi isi aflau rezolvarea problemelor cu care venisera ... cu mijlocirea Sfantului Mina.
In semn de binecuvantare, ei duceau de aici (inapoi acasa) niste mici sticlute ceramice, umplute cu apa dintr-un izvor facator de minuni, sau cu ulei de la candela ce ardea langa trupul Sfantului. Pe fiecare fata, era reprezentat Sfantul Mina, purtand o tunica si avand la picioare doua camile. De-a stanga si de-a dreapta capului, era scris in limba greaca: "O AGIOS MENAS” (Sfantul Mina). Aceste sticlute au fost descoperite, de catre arheologi, in diverse locuri, surprinzatoare prin raspandirea lor: Heidelberg in Germania, Milano in Italia, Dalmata in Iugoslavia, Marsilia in Franta, Dengela in Sudan, Ierusalim in Tara Sfanta si la Tomis (Constanta) in Romania.
Din pacate, la venirea arabilor in Egipt, o parte dintre ei au atacat orasul si biserica, acestea fiind distruse si ramanand in timp doar ruinele ....
Acum, in acel loc, se afla o impresionanta manastire (construita de raposatul papa Kyrillos VI, conducatorul Bisericii Copte) unde odihnesc, spre vesnica inchinare, moastele mucenicului.
Minuni din zilele noastre
Cineva, un frate de-al nostru, nu lipsit de umor, spunea: "Sfantul Mina ? Este super-grabnic ajutator”. Am putea intelege: fie ca mucenicul s-a adaptat secolului in care traim, fie ca noi am gasit in sfarsit termenul potrivit (poate putin profan), care ii caracterizeaza alergarea spre cei care ii solicita smeriti si cuminti ajutorul.
Oricum ar fi, credem ca de-a lungul veacurilor, Sfantul a fost alaturi de poporul lui Dumnezeu asemenea unui alt mare Facator de Minuni, dumnezeiescul arhiepiscop al Mirelor Lichiei, blandul si darnicul Sfant Nicolae (a carui intoarcere o asteptam si mici si mai mari, cu acelasi drag si in acest an).
De altfel, cei doi sfinti au cam aceeasi varsta - primele 17 veacuri ale vesniciei - si se intrec, in mod armonios, in ocrotirea si luminarea vietilor noastre. Legat de minunile propriu-zise, am dori sa amintim in rezumat doar cateva, altele pot fi regasite in cartile publicate iar restul (cele nenumarate), te rugam pe tine cititorule, sa le adaugi - dintre cele intamplate tie sau apropiatilor tai - ca multumire tainica, pentru ajutorul la fel de tainic primit. Astfel, din sufletul fiecaruia dintre noi, nu va lipsi nici una, iar mucenicul se va bucura in slava sa pentru fiecare in parte si pentru toti intreolalta.
Sfantul Mina - Aparator al dreptatii
Domnul Aziz Serkis Guirguis, un pensionar, povesteste ca pe durata serviciului sau in Fortele de Politie, a fost acuzat pe nedrept si retinut pentru un proces.
A cerut neincetat mijlocirea Sfantului Mina, cu nadejdea ca nu va fi trecut cu vederea.
Cand cazul a fost audiat, avocatul lui nu a reusit sa mearga si a fost inlocuit de un altul, necunoscut. Acesta a vorbit ceva cu judecatorul, care l-a chemat pe domnul Aziz si l-a declarat nevinovat. Domnul Aziz a fost eliberat si primul lucru care l-a facut a fost sa il caute pe acest avocat si sa il intrebe cine l-a trimis. Dar, nu era nicaieri acel avocat si nimeni nu a putut raspunde la intrebarea domnului Aziz… Acel avocat fusese insusi Sfantul Mina.
Sfantul Mina - Doctor fara de arginti
* Domnul Papadopoulos, cantor la o biserica din Alexandria povesteste ca fiul sau suferea de negi, pe care ii avea pe fata si pe frunte si aratau ca niste lentile maro. Povestea continua asa:
“Aveam o icoana a Sfantului Mina acasa. Fiul meu si-a pus fata pe icoana si s-a rugat fierbinte. Atunci, toate punctele de pe fata i-au disparut, iar fiul meu si-a revenit.
Cand duhovnicul nostru, un parinte imbunatatit, a venit in Alexandria, am mers la dansul sa iau binecuvantare. M-a uimit, spunandu-mi: ’Ce i-a facut Sfantul Mina fiului tau? Nu imi ascunde nimic’.
Am plans de bucurie intelegand ca dansul stia ce a facut Sfantul Mina. Deci, i-am explicat ce s-a intamplat cu exactitate si mi-a spus: ’Sfantul Mina v-a onorat cu vizita lui!’ ”
- S-a intamplat ca fratele unui episcop suferea de ulcer la stomac si trebuia sa fie operat.
Episcopul s-a dus la un batran pustnic si l-a rugat sa mijloceasca pentru fratele lui. Pustnicul i-a spus doar atat: “Il voi ruga pe Sfantul Mina !”
Episcopul s-a dus sa il viziteze pe fratele lui si cand a intrat, acesta (bolnavul) s-a ridicat brusc in picioare si si-a intrebat sotia: “Unde este doctorul care a trecut acum pe aici ?” Sotia i-a raspuns ca nu trecuse nici un doctor.
El a insistat, zicand: “A trecut chiar acum pe langa mine si era imbracat in alb”.
Atunci, episcopul i-a povestit fratelui sau exact ceea ce ii spusese batranul avva.
Doctorul care a fost vazut doar de catre pacient era Sfantul Mina, Facatorul de Minuni si ocrotitorul si ajutatorul tuturor celor care alearga la dansul.
Dupa aceasta vizita, bolnavul si-a revenit complet.
Sfantul Mina – grabnic ajutator
* Odata, s-a intamplat sa se termine faina la Manastirea Sfantului Mina, in vechiul Cairo.
Staretul, parintele Mina, avand mare evlavie pentru mucenic, s-a indreptat spre icoana Sfantului Mina si l-a rugat sa il ajute sa obtina niste faina pentru prescuri.
Parintele Mina i-a dat 25 de piastri parintelui Atanasie, sa cumpere faina dar acesta nu a reusit sa gasesca nicaieri - era criza de faina in acea perioada, in toata tara.
Parintele Atanasie s-a intors la manastire necajit, dar chiar langa usa bisericii a gasit un saculet pentru faina si o cartela care permitea purtatorului sa ridice o punga de faina. Surprins, a luat saculetul si cartela si le-a dat parintelui Mina, relatandu-i intamplarea.
Acesta a mers personal la adresa mentionata pe cartela – un magazin care i-a vandut faina. Mai mult, vanzatorul s-a oferit sa-l duca inapoi la manastire.
In urmatoarele zile, Ministerul Resurselor a acceptat sa acorde manastirii cartele de aprovizionare pentru o cota lunara de faina.
* Cu cativa ani in urma, o doamna din Bucuresti si-a pierdut de mai multe ori actele si dupa indelungi cautari, s-a rugat Sfantului Mina. Avea sa le gaseasca de fiecare data la pangarul Bisericii Ruse, unde mergea de obicei. I se spunea ca “cineva le-a adus aici”. Ea stia sigur ca nu le pierduse in biserica sau in imprejurimi. Dar, probabil asa se gandise Sfantul sa i le “inapoieze”.
Intr-o zi insa, a observat ca nu-si mai gaseste manusile. Atunci s-a rugat iarasi Sfantului Mina dar, de aceasta data, cu indrazneala:
- Sfinte, ajuta-ma sa-mi gasesc manusile! Dar, te rog nu mi le mai trimite prin cineva… Adu-mi-le chiar tu!
Peste cateva zile a ajuns la Biserica Rusa, gandindu-se ca poate, la pangar, isi va gasi manusile cautate. Dar, chiar in momentul in care a intrat in biserica, a simtit ceva cald pe maini. S-a uitat si… manusile pierdute erau chiar pe mainile ei!
Persoana careia i s-a intamplat minunea este o femeie cu capul pe umeri, pe atunci fiind jurist la o mare firma internationala.
Sfantul Mina – biruitor la El-Alamein
O minune cu totul speciala o relateaza inspirat un cunoscut predicator al Bisericii Greciei, mitropolitul Augustin de Florina. Redam fragmentul predicii care surprinde interventia providentiala a mucenicului intr-o batalie importanta a celui de al doilea Razboi Mondial: "Rommel a fost invins si a fost invins de o brigada elina, de 6700 de elini! Acestia, dupa ocupatie, au plecat din Elada. S-au urcat in corabii si s-au dus in Alexandria. Cand au ajuns acolo, Alexandria plangea. “Au venit elinii, ziceau, vom invinge!”… Acestia au alcatuit o brigada de zece mii de barbati. Si au inaintat, au inaintat pana au ajuns in munti, la cca.100 km in vestul Alexandriei. Acolo, stop! I-a oprit Rommel. Si a avut loc o batalie, o batalie puternica, intr-un loc caruia ii spuneau in araba “El Alamein”. “El Alamein” inseamna “locul lui Mina”, deoarece in acea parte este o biserica veche a Sfantului Mina. A ramas istoric acest sat litoral al Egiptului, care dupa cum am spus la inceput, este locul unde s-a nascut Sfantul Mina. Acolo elinii au dat batalia. Si-au facut cruce, au cantat “Aparatoare Doamna”, s-au luptat si l-au invins pe Rommel. Englezii au recunoscut ca impreuna-autor al acestei biruinte era si Sfantul Mina si au zidit o biserica noua acolo, la El Alemein, in Africa. Deoarece acolo, pentru prima data, s-a rupt Axa. In acea noapte, Sfantul Mina a iesit din bisericuta sa si calare pe calul sau alb, in fruntea soldatilor si a demnitarilor elini, a nimicit puterile intunericului si ale pacatului”.
Sfantul Mina si garda pretoriana
Spre final, vom relata o minune ce apartine inceputului faptelor minunate ale Sfantului dar si unui nou inceput pentru Biserica : se spune ca in noaptea in care a fost martirizat, in palatul imparatului Diocletian, garda pretoriana s-a rasculat ... din senin ... si l-a detronat pe cel mai crud si inversunat prigonitor al Bisericii lui Hristos.
A fost momentul de cotitura in istoria Bisericii – cand intunericul care incerca sa o cuprinda de atata timp a fost doborat - iar cel care a urcat putin mai tarziu pe tronul imparatesc, a fost nimeni altul decat marele Constantin, eliberatorul crestinatatii.
Astfel, asa cum prin Ioan Botezatorul se incheiase sirul profetilor lui Israel, putem considera ca prin Sfantul Mina s-a incheiat sirul Marilor Mucenici ai Bisericii, luptatori nebiruiti pentru eliberarea din intunericul paganatatii. Acest moment a reprezentat un splendid rasarit de soare, peste altarele sfintite si greu incercate ale Bisericii lui Hristos..., de acum incepand o noua perioada, plina de lumina si prospetime, de dezvoltare si intarire.
Sub aceste noi auspicii, Biserica va tresalta, se va bucura, ii va cinsti si ii va onora cu slujbe, rugaciuni, cantari pe ostasii ei cei mai alesi, care si atunci si acum, lupta neosteniti, alearga, biruiesc pentru Domnul Hristos si pentru oameni.
In loc de incheiere
Consideram potrivit ca elogiul final al dumnezeiescului mucenic sa il aduca Gura de Aur a Bisericii si pastorul ei prea-intelept, Sf. Ierarh Ioan: "Raclele mucenicilor nu sunt altceva decat porturi sigure, izvoare cu ape duhovnicesti, comori pline de bogatii ce nu pot fi jefuite, nici istovite vreodata. Si dupa cum porturile dau multa siguranta corabiilor izbite de valuri multe, cand se adapostesc in sanurile lor, tot asa si raclele mucenicilor dau multa liniste si siguranta sufletelor noastre izbite de grijile lumesti, cand vin alaturi de ele. Si dupa cum izvoarele de apa rece invioreaza trupurile cele ostenite si arse de sete, tot asa si raclele mucenicilor racoresc sufletele cele aprinse de patimi rusinoase; numai vederea lor stinge pofta cea rusinoasa, invidia ce incolteste, mania ce clocoteste si orice alta patima care ar tulbura sufletul nostru. Raclele mucenicilor sunt cu mult mai de pret decat orice comoara. Comorile de bani impresoara de primejdii pe cei ce le gasesc. Daca se imparte in mai multe parti, prin impartire comoara se imputineaza. Cu comorile raclelor mucenicilor nu-i asa: gasirea lor nu-i aducatoare de primejdie, iar impartirea lor nu le imputineaza. Cu totul contrar comorilor de bani. Acestea, dupa cum am spus mai inainte, se micsoreaza daca se impart; moastele mucenicilor, insa, atunci isi arata mai mult bogatia, cand sunt impartite la mai multi. Asa e natura lucrurilor duhovnicesti: cresc prin distribuire, se inmultesc prin impartire. Nu sunt atat de incantatoare gradinile care ofera ochilor privitorilor trandafiri si violete, cat sunt de incantatoare mormintele mucenicilor, care ofera sufletelor privitorilor o bucurie nevestejita si trainica”...
Fie ca mijlocirea, ocrotirea si binecuvantarea Sfantului Mucenic Mina sa fie cu noi cu toti. Slava lui Dumnezeu in veci !
|
|
|
|
scoala greceasca
|
impreuna cu Sf. Trei Ierarhi
|
|
|
Cuvioasa Maica noastra Parascheva cea nouă
"Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi
să-Mi urmeze Mie"
VIAŢA SF. PARASCHEVA
Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea
pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din
vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi,
înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta
credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar,
aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea
dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată
îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la
biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste
dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se
lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind
cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac;
ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate
ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe
acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de
chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu
numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd
hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta
ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea,
în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe
urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi,
fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea
părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns
la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu,
îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele
sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi
întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în
Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont,
călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne
iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi
şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita
fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş
dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie
duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a
sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut
în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru
rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant,
ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi
nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va
povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea
ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce
aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe
Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din
biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi
îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi
"blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi
săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit
la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă,
neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe
vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite
multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare
din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină;
trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o
haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată,
lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar
vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate
acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi
nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al
vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a
început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la
limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării
de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi
după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a
plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la
biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit,
nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte
uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul
acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt
sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi
dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti
îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi
obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea
n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi
arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că
roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia".
Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei
socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară
iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul
şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi
arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit
poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o
visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de
sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei
aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în
biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi
cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după
aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este
în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor
şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi
tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a
zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei,
care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui
Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata
în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au
strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum
povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei
patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor
ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul
Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul
Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de
zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de
Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice
Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din
cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a
cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul.
Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să
mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului.
Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe
făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a
plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor.
Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile,
afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta
otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia
poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată
povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de
amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei
moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu
ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura
cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu
voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de
viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi
cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos
iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată
Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene,
după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă
osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei
Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a
treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie,
cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca
pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi:
Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al
Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul
Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul
şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia,
Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul
primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat
în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii
dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură
de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime
şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru
lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la
Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi
an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i
dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa
în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a
le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în
zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă
aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte,
alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al
Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă
nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc
de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei
părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala
Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu
credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei
Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei
sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să
amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p.
77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea
trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii
de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca
protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se
cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau
ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost
izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din
incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în
paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se
de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca
racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic,
au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea
tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi
racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva.
Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în
noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe
Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi
incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la
moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a
reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine
albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci
sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe
binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie.
Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu
multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni
stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără
leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind
internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva,
cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei
zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus
medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi
pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci
una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a
răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i
prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i
cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată
în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi,
după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea
fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru
operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a
cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni
doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare
s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule
inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva
care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul.
Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei
Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat:
"Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea
Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă.
Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o
soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta
Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în
familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era
soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a
întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă
sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara
Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica
noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă
aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului.
După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de
acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la
ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea
care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i
mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte,
trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie
duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost
protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se
păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de
nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta
binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că
ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată
în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa
ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa
poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii
şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în
procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le
întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau
nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se
rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre
Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile
de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi
pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din
ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei
Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că,
odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la
racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din
Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte,
dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i
punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept
mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze,
creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea
preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat.
Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna
adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe
căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce
se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult
deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România.
În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă
seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate
vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit,
în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua
Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu
credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de
racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de
paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul
din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care
participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În
această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care
durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei
moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi
credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se
încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte
pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu
lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul
clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază
moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei
Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui
praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei
sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-ne pe noi. Amin.!
MOAŞTE SF. PARASCHEVA
|
Eghina, facatorul de minuni, daruiesc lumii intregi acest site dedicat Sfantului, in care, incerc, pe masura putintei mele, sa adun si sa infatisez cat mai multe informatii despre viata, lucrarile, sfintenia, minunile sale luminate de Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu